Aproape 3 milioane de elevi și preșcolari încep noul an școlar, în România: ce trebuie să știi

de: Alexandru Puiu
14 09. 2020

În România, 2,8 milioane de preșcolari și elevi merg încep astăzi cursurile într-unul din trei scenarii. Din cauza pandemiei de coronavirus, viața copiilor este cu totul alta.

Aproximativ 100.000 de copii din peste 260 de unități de învățământ încep școala în scenariul roșu. Asta înseamnă că vor desfășura cursuri în mediul online, exclusiv. În aproape 5000 de școli, copiii vor face cursuri online și la școală, prin rotație. Purtarea măștilor este obligatorie pentru toți copiii care calcă în interiorul unei unități de învățământ, începând cu clasele primare. Aceeași regulă este valabilă și pentru cadrele didactice.

Astăzi este prima zi în care elevii vor reveni la școală după o pauză de aproximativ șase luni, din 11 martie. Cursurile se vor desfășura într-unul din trei scenarii:

  • Scenariul verde – desfășurarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice
  • Scenariul galben – desfășurarea cursurilor cu prezența fizică parțială a elevilor și a cadrelor didactice și online parțial; excepție fac clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, care participă la cursuri zilnic cu prezență fizică (v. scenariul verde).
  • Scenariul roșu – desfășurarea cursurilor exclusiv online
Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori:
  • Scenariul 1 – verde – rata incindenței mai mică de 1 la mia de locuitori.
  • Scenariul 2 – galben – scenariu hibrid – rata incidenței între 1 până la 3 la mia de locuitori.
  • Scenariul 3 – roșu – școală online – rata incidenței mai mare de 3 la mia de locuitori.

Conform datelor oficiale, făcute publice de ministrul Educației, în acest moment discutăm de:

  • 12.423 de școli se deschid în scenariul verde
  • 4.915 școli în scenariul galben
  • 262 de unităţi în scenariul roşu

Este important de reținut că Guvernul nu a reușit să finalizeze achiziția celor 250.000 de tablete promise elevilor. Cu toate acestea, Monica Anisie a susținut duminică seară că 87,7% dintre copii au tablete şi laptori, unele fiind ale lor, iar în alte cazuri primite de la autorităţile locale sau de la inspectoratele judeţene.

În 11 judeţe din România nicio unitate de învăţământ nu se află în scenariul roşu. Este vorba despre Harghita, Caraş-Severin, Hunedoara, Ialomiţa, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Covasna şi Vaslui. În aceste judeţe, școala începe în scenariul verde sau galben. În București, 607 unităţi de învăţământ sunt în scenariul galben, iar 29 de şcoli sunt în cel roşu. În Capitală, situația a fost revizuită duminică seară, când opt şcoli aflate inițial în scenariul galben au fost trecute în cel roşu, iar cinci unităţi de învăţământ au trecut din scenariul roşu în cel galben. Astfel de schimbări se vor produce constant în următoarele săptămâni,

În momentul în care îți duci copilul la școală, trebuie să ai în vedere nu mai puțin de 5 avize medicale. Acestea nu se aplică fiecărui copil, ci variază de la o situație la alta:

  • 1. Recomandarea medicală în cazul copiilor cu boli cronice
  • 2. Adeverința de boli cronice în cazul aparținătorilor
  • 3. Avizul epidemiologic. Nu este necesar în prima zi de școală. Se eliberează în următoarele circumstanțe:
  • a) După o perioadă de absență din colectivitate de cel puțin 3 zile consecutive.
  • b) La plecarea în tabere, vizite de studiu etc.
  • 4. Adeverința de intrare în colectivitate. Face parte din dosarul de înscriere a elevului în ciclul de învățământ (grădiniță, primul an de școală, liceu – n.red.). Se presupune că aceste adeverințe au fost emise la momentul înscrierii. Astfel, NU mai este necesară eliberarea unei alte adeverințe pentru prima zi de școală.
  • În cazul în care la dosarul de înscriere nu există această adeverință, medicul de familie o va elibera în urma consultului spre a completa dosarul în prima lună de școală.
  • 5. Adeverința pentru educație fizică. Adeverințele pentru educație fizică nu sunt necesare în prima zi de școală, ele putând fi aduse pe parcursul primei luni de școală.
Lista completă a regulilor care trebuie respectate de elevi:
Grupul de Comunicare Strategică, cel care asigură comunicarea Guvernului de la debutul pandemiei de COVID-19, a transmis o serie de reguli pentru începutul noului an școlar:
3 lucruri ne țin în siguranță pe noi, dar și pe ceilalți, în orice situație am fi:
  • 1. Masca trebuie purtată astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura. Masca reduce masiv riscul de răspândire a virusului! Atunci când e purtată atât de către persoana potențial infectată, cât și de către persoana neinfectată, se reduce la minimum riscul de transmitere a virusul mai departe. Utilizarea măștii în spații închise (ex: o sală de clasă) previne transmiterea virusului atunci când mai multe persoane se află simultan într-o încăpere. Tot masca face să poată fi redusă distanța minimă dintre persoane la cel puțin 1 metru în interior. Masca trebuie purtată și în aer liber atunci când distanța dintre persoane nu poate fi menținută la cel puțin 1,5 metri sau atunci când un număr mare de persoane se află în aceeași zonă.
  • Nu înlăturați masca și nu o purtați sub bărbie, în special atunci când vorbiți în apropierea unei alte persoane sau în sala de clasă. Masca este individuală și NU se oferă propria mască utilizată să fie purtată de o altă persoană.
  • 2. Distanța fizică trebuie păstrată la cel puțin 1 metru în interior, cu obligația purtării măștii, și cel puțin 1,5 metri în aer liber, atunci când nu este purtată masca. Păstrând distanța față de celelalte persoane aria de răspândire a virusului este redusă la minimum. Întrucât particulele care pot fi infecțioase sunt răspândite prin simpla vorbire, purtarea măștii și distanța fizică fac ca aceste particule să nu ajungă la celelalte persoane.
  • În sala de clasă, trebuie menținută distanța atât față de colegi, cât și față de profesori, în timpul orelor, în pauze sau în momentul sosirii/plecării de la cursuri. În cazul orelor de educație fizică vor fi evitate acele activități care presupun contactul direct între elevi sau prin intermediul obiectelor atinse frecvent (ex: jocul de echipă cu mingea)
  • 3. Mâinile trebuie igienizate sau dezinfectate ori de câte ori atingem o suprafață care ar putea fi infectată (ex: clanțe, mânere, balustrade, butoane de lift). E important să ne gândim cine ar fi putut atinge respectiva suprafață înaintea noastră, întrucât cu ajutorul mâinilor putem duce mai departe cele mai multe virusuri. Dacă mâinile noastre nu sunt igienizate/dezinfectate, atunci NU trebuie să ne atingem ochii, nasul sau gura, deoarece virusul poate fi pe mâini și în acest mod să ne infectăm. Mâinile trebuie spălate cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun sau dezinfectate. Trebuie să avem grijă să dezinfectăm nu doar mâinile, dar și obiectele pe care le purtăm frecvent cu noi, cum ar fi telefonul mobil.
  • În sala de clasă, așezați-vă întotdeauna în același loc și evitați să atingeți obiectele colegilor, scaunele și băncile ocupate de aceștia. Dezinfectați-vă mâinile de fiecare dată după ce atingeți obiecte sau suprafețe comune (ex: cretă, burete, tablă). Aveți grijă unde plasați ghiozdanul astfel încât să fie cât mai ferit de o posibilă contaminare.
  • Tinerii sunt afectați într-o mai mică măsură în cazul infectării cu noul coronavirus (COVID-19), DAR ei pot răspândi virusul, chiar fără să-și dea seama, către persoanele vârstnice și/sau cu boli cronice (ex: părinți, bunici, profesori, persoane cu deficiențe imunologice) în cazul cărora infectarea poate avea consecințe extrem de grave, spun autoritățile.
  • Din acest motiv, este foarte important ca tinerii să respecte măsurile de protecție sanitară și să avertizeze imediat atunci când prezintă simptome (ex: febră, tuse, nas înfundat, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, stare de oboseală, etc).
  • Elevii cu simptome de boală NU trebuie să se prezinte la școală, iar părinții au obligația de a anunța unitatea de învățământ, precum și medicul de familie.
  • Părinții/ însoțitorii care conduc elevii la școală NU pot intra în instituția de învățământ decât în situații excepționale, cu aprobarea prealabilă a conducerii școlii.
Structura anului școlar 2020-2021
Noul an școlar va fi unul dintre cei mai scurți din ultimii ani – va avea 34 de săptămâni de școală, urmând să se încheie în 18 iunie 2021. Elevii vor învăța în două semestre și vor avea patru vacanțe. Elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă vor avea o vacanță în plus.
  • Semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021)
  • Semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)
Vacanțe:
  • Vacanța de iarnă – 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021
  • Vacanța intersemestrială – 30 ianuarie – 7 februarie 2021
  • Vacanța de primăvară Paștele Catolic (2 – 11 aprilie); Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai)
  • Vacanța de vară începe în 18 iunie 2021
Programul național ‚‚Școala Altfel’’ se va desfășura în perioada 5 octombrie 2020 – 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.